1

1. Oamenii cu care te împrietenești în primele săptămâni de facultate e posibil să nu-i mai vezi semestrul viitor

E posibil să îi mai vezi niciodată, nici măcar din întâmplare.  Dar pe de altă parte,  poți să-ți întâlnești colegii de cameră și să te împrietenești pe loc și-ți pot deveni cei mai buni prieteni.


2. Încearcă să mergi la sală și lasă junk food-ul

E ușor să cazi în capcana de a mânca pizza în fiecare zi la cină, gogoși la micul dejun, iar singura mișcare pe care o faci este fuga după autobuz. Nu face asta. Ești boboc și faptul că părinții nu mai sunt lângă tine, obiceiurile proaste și leneveala se vor prinde foarte ușor de tine.

3. Studiază 

Nu crede că poți abera la parțialele. Vor fi cursuri la care te poți prezenta la examen fără să fi fost măcar o singură dată prezent, dar sunt și cursuri care îți vor testa cunoștințele și mai ales prezența va conta. Așa că, du-te la toate cursurile.  Unele cursuri îți vor testa abilitatea de sta sub presiune, iar aletele probabil nici nu te vor ajuta pe viitor, dar ceea ce contează cel mai mult este să iei exact ce ai nevoie din toate.

4. Vei pica

E posibil să pici de atâtea ori și atâtea examene încât vei fi convins că singurul lucru pe care îl poți face este să renunți la facultate și să iei orice job ți se oferă echivalent cu abilitățile pe care le ai dobândite până acum.  O să treci peste asta.  Sună-ți prietenii și părinții și cel mai important ascultă-te pe tine. Ai încredere în tine.


5. Pe lângă toate astea amintește-ți să ieși afară

La un moment dat nu vei avea deloc timp liber din cauza orarului aglomerat, dar nu ai nici un job full-time ca să nu poți face altceva. Și chiar dacă ajungi mahmur la cursuri nu va fi sfărșitul lumii. Dacă nu ai niciun examen, parțial sau proiect pentru săptămâna viitoare sună-ți prietenii și ieși în cluburui. O să regreți mai mult dacă stai în casă.


6. Din când în când o să ai nevoie să stai singur

Așa că, fii singur. E ușor să uiți cum e să stai singur atunci când ești tot timpul înconjurat de oameni.  Explorează orașul și găsește o cafenea, o librărie sau un parc și fă-te dispărut pentru câteva ore.  Nimeni nu o să te judece.  Din contră, am descoperit că este ceva ce oamenii fac cel puțin o dată pe lună.


7. Cei mai mulți dintre boboci nu caută să aibă o relație stabilă

În general, nimeni nu vrea să fie sub papuc în primul an de facultate.  Așa că, atunci când ajungi să ieși cu cineva, fii sincer și spune de la început exact ceea ce vrei.  Nu te preface că vrei să ai doar întâlniri ocazionale când tu ești pregătit pentru o relație, pentru că la final tu vei fi cel care va suferi.


8. Implică-te

Du-te la workshop-uri sau training-uri. Eu am făcut greșala ca pe primul semestru să nu mă imiplic în nicio asociație studențească și nici prea mult în lucruri ce m-ar putea ajuta să mă dezvolt. M-am concetrat pe facultate și ieșiri. Când am intrat într-o asociație studențească  am simțit că am parte de un angajamet foarte serios. E un lucru pe care ajungi să-l împarți cu alte persoane cărora le place să facă aceleași lucruri ca și tine și până la urmă nu se mai simte ca responsabilitate.


9. Nu face prea multe lucruri deodată

Facultate, plus cursuri extra și alte lucruri pe care le faci cu asociația studențească. Vei ajunge să neglijezi facultate și în plus nu vei mai avea timp de absolut nimic. Ia-o ușor și învață să-ți organizezi timpul și prioritățile.

10. Facultatea ca orice alt aspect al vieții este 100% ceea ce faci tu

Dacă te-ai hotărât să ai succes, vei avea. Nu ești singur și sunt mulți oameni în jurul tău care te-ar ajuta cu plăcere. Contrar a ceea ce se crede nu toți profesorii sunt absurzi. Nu lăsa ca orgoliul tău de copil să te țină departe de cursuri făcând alte lucruri ce ție ți se par mai cool. Ia tot ceea ce poți pentru că nici nu știi când te trezești în ultimul an de facultate și nu știi cum a trecut pe lângă tine.




Sursă articol: Thought Catalog

Sursă poza: Thought Catalog