1

În liceu, la facultate sau chiar în viața de zi cu zi, sunt sigură că toți ne lovim de ele măcar o dată în viață. Etichetele pe care lumea ni le pune, nouă sau altora, au existat de mult și e destul de greu să ne distanțăm de ele. În liceu, mă loveam de așa ceva în fiecare zi și nu era tocmai plăcut. La facultate, lucrurile stau puțin altfel. Dar iată care sunt cele mai frecvente catalogări și cum să le abordăm!
Tocilarul
Nu există om care să nu fi auzit asta măcar o dată. Dacă nu cunoști pe cineva care a fost catalogat astfel, atunci poate erai chiar tu acela. Tocilarul este de obicei cel care ia note mari, care se descurcă bine și pe care îl plac profesorii. El este de cele mai multe ori foarte prietenos și de treabă, dar ceilalți se amuză pe seama lui și tind să îl excludă din situațiile sociale. Ironic este că el nici nu se omoară prea mult cu învățatul, ci este mai degrabă atent la ore și reține punctul cheie sau poate are memorie fotografică foarte bună.
Ciudata
Ei, aceasta este altă etichetă foarte des întâlnită! De cele mai multe ori, ciudata este cea care nu se bagă în seamă cu nimeni, nu îi place să vorbească foarte mult și este, de obicei, mai retrasă. Dacă are și un stil vestimentar puțin mai deosebit, este și mai ușor pentru alții să o considere drept o ciudată. Pentru că este diferită, pentru că nu o interesează bârfa și pentru că are pasiuni diferite, precum scrisul, arta, muzica și așa mai departe. În realitate, este o persoană foarte spirituală și creativă, de la care ai multe de învățat.
Loserul
Deși poate se aseamănă cu tocilarul, loserul este, de fapt, un alt tip de persoană. De obicei este foarte retras, deoarece știe că ceilalți fac glume pe seama lui. Este pasionat de istorie sau de science-fiction, îi plac benzile desenate și filmele cu supereroi, iar Star Wars este, cel mai probabil, filmul lui preferat. El poate fi foarte amuzant și e posibil să știe multe chestii interesante, dar preferă să le țină pentru el pentru că nu vrea să fie luat peste picior de elevii cool.
Populara
De cele mai multe ori, este fată. Este cea mai cunoscută din clasă, poate chiar și din școală, și toți își doresc să îi atragă atenția, chiar dacă nu știu prea multe lucruri despre ea. Pasiunea ei principală este moda, îi place să fie mereu îmbrăcată în tendințe și să fie la curent cu tot ce se poartă. Este cea care vine întotdeauna machiată, chiar și când are ore de la 7 dimineața și își petrece timpul liber făcând cumpărături sau prin cafenele. De obicei, este greu de abordat și greu de impresionat.
Sufletul petrecerii
Probabil singura tipologie care nu este privită dintr-un punct de vedere negativ, această persoană este cea care e prima la petreceri și face întotdeauna atmosferă. E foarte posibil ca nimeni să nu o cunoască prea bine, să o știe doar din vedere sau datorită reputației de petrecăreață. Este întotdeauna plină de energie și, dacă este vorba de o petrecere, e prima care sare. Știe să petreacă și fără să consume alcool peste măsură și, poate tocmai de aceea, este iubită de toți studenții.

Autor: Denis Elena Nicolae
Sursă foto: aici