1

De-a lungul timpului, peste tot în lume au fost perioade în care anumite cărți au fost interzise, fie din cauza orientării politice, religioase sau de altă natură. Probabil că și voi ați auzit de la părinți sau profesori că înainte de 1989 au fost astfel de situații și în România.

Historia a făcut o listă a celor mai bune cărți care la un moment dat au fost interzise:

1. Împăratul muştelor  (1954) - William Golding

Romanul a fost scos de pe rafturile bibliotecilor în mai multe state americane în anii ’80, fiind considerată violentă, obscenă şi rasistă.

2. Lolita (1955) – Vladimir Nabokov

Cartea lui Nabokov a fost interzisă în mai multe state, precum Franța, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Africa de Sud, sub pretextul că subiectul cărții implica pornografie.

3. Originea speciilor - Charles Darwin

Cartea a fost oprită de la publicare în Marea Britanie în 1859, Iugoslavia în 1935, Grecia în 1937, din cauza teoriei sale controversate.

4. Metamorfoza (1915)  – Franz Kafka

Mai multe lucrări ale autorului au fost interzise din cauza originii sale evreiești, iar acest roman a fost înlăturat sub regimul nazist și sovietic, motiv fiind decadența sa.

5. O lume se destramă (1958) – Chinua Achebe

Cartea a fost scoasă în afara legii din motive religioase, deoarece aduce critici bisericii.

6. Amantul doamnei Chatterly - D. H. Lawrence

Considerată obscenă, tipărirea și distribuirea acestei cărți a fost suprimată în Marea Britanie, SUA și Australia.

7. Versetele Satanice – Salman Rushdie

Această carte a fost și încă este  considerată de comunitatea islamică o blasfemie, comercializarea ei fiind încă interzisă în multe state islamice, dar și în Venezuela. În plus, în 1999, Iranul oferea recompensă de 2,8 milioane de dolari pentru capul autorului.

8. Ulise - James Joyce

A fost interzisă în anii ’30 în Marea Britanie, Statele Unite şi Australia din cauză că a fost considerată obscenă.

9. 1984 - George Orwell

Romanul a fost interzis în 1950 de Uniunea Sovietică, deoarece cartea satirizează regimul comunist.

10. Frankenstein (1818) - Mary Shelley

Volumul a fost suprimat de la publicare în Africa de Sud pentru că a fost considerat obscen şi indecent.

11. Abatorul Cinci – Kurt Vonnegut

În roman este vorba despre război și despre un soldat care este ținut prizonier într-un abator, Cartea a fost interzisă în America pentru ca oamenii să nu mai retrăiască evenimentele crude petrecute în lagărele germane.

12. Arhipelagul Gulag (1973)- Aleksandr Soljeniţîn

Opera a fost interzisă în Rusia pentru că tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic.

13. Tropicul Cancerului (1934) - Henry Miller

După publicarea ei, reprezentantul Curții Supreme din Pennsylvania, a afirmat despre carte că este ”o cloacă, un canal, o groapă a putreziciunilor, locul unde s-a adunat toată depravarea umană.” 

 14. Tropicul Capricornului - Henry Miller

Publicarea romanului a fost suspendată în Statele Unite timp de 30 de ani, fiind considerat obscen.

15. Fructele Mâniei - John Steinbeck

Câștigătoare a Premiului Pullitzer, cartea a fost interzisă în America din cauza descrierilor făcute de Steinbeck despre oamenii sărmani și marginali.

16. 1001 de nopţi. Poveşti arabe

Poveştile arabe au fost interzise în SUA în 1873, deoarece au fost considerate imorale.

17. Decameronul - Giovanni Boccaccio

Cartea a fost interzisă în Statele Unite în secolul XIX, fiind considerată obscenă, nepotrivită şi indecentă.

18. Minunata Lume Nouă (1932)- Aldous Huxley

Irlanda și mai multe state americane au scos-o de pe rafturi, din cauza temei sale controversate a nașterii copiilor.

19. Madame Bovary (1856) - Gustave Flaubert

Cartea a fost interzisă pentru „ofensă adusă moralei publice”.

20. De veghe în lanul de secară (1951)- J.D. Salinger

Cartea a fost interzisă în mai multe state americane deoarece s-a  considerat că limbajul folosit este ofensator și de natură sexuală, și pentru că descrie alienarea, prostituția și depresia. 

21 Moarte la Veneţia - Thomas Mann

Interzisă în Germania nazistă, cartea, care este foarte intertextuală, spune povestea unui scriitor ce suferă de blocajul scriitorului şi se eliberează de-abia când vizitează Veneţia, unde devine obsedat de frumuseţea unui adolescent.

22.Aventurile lui Huckleberry Finn-Mark Twain

Lucrarea a fost interzisă din cauza limbajului său: în carte, negrii erau numiți ”cioroi”. 

 23. Hamlet - William Shakespeare

Piesa a fost interzisă în Rusia stalinistă, fiind considerată incompatibilă cu regimul stalinist. Unele pasaje din piesă au fost cenzurate şi în Marea Britanie.


Sursa articol: Historia
Sursa foto: Antena3.ro