1

București, Micul Paris, viață de noapte, frate, poate facultate - cum zic versurile lui Chirilă - apoi te trezești la realitate și, pe lângă faptul că ajungi să trăiești într-o metropolă venind de la un orășel de vreo 20-30 de mii de locuitori, trebuie să te asiguri că ajungi întreg și la timp la facultate și mai trebuie să faci față gălăgiei și aglomerației din mijloacele de transport în comun.

 

Hai, frate, că nu e chiar așa!

 

Da, nu este chiar așa. După primele două săptămâni m-am obișnuit cu toată agitația, cu mijloacele de transport, cu dezinhibarea din cluburi și cu babele - bătrânele, scuze! - ce se îmbrâncesc să-și ocupe locul din tramvai. Plus, am învățat majoritatea covrigăriilor.

 

E fun când treci de prima amendă în RATB sau când iei metroul în direcția greșită și nu mai ajungi la începutul anului universitar. Începi să te muștri mental că dacă nici la deschidere nu ești în stare să ajungi la timp, o să fii studentul ăla care n-o să-și mai vadă capul de restanțe.

 

Calm!  Nimeni nu s-a născut învățat.

 

Apoi, încet-încet te adaptezi la mediul ăsta agitat și, treptat, îți dai seama la ce cursuri poți chiuli - nu, nu instig la chiul - unde se vinde cea mai bună și ieftină cafea, cât de tare e viața de noapte din București, cât de chill e toată lumea și cum în Centrul Vechi ajungi să colinzi vreo 3-4 cluburi pe seară. Iar ca să scapi de vină câteva zile te duci la teatru, îți faci abonament la bibliotecă, citești mai mult, te duci la toate cursurile și, într-un final, realizezi că mai ai bani doar de o cafea ș-un bilet de tren.

 

Ei, ce faci?

 

E vineri seară și majoritatea colegilor tăi se duc în club. Stai în cameră și o suni pe mama să îi ceri bani că ai nevoie să-ți printezi câte ceva? Sau pleci oricum și vezi după cum ajungi acasă?

 

Sau faci ce am făcut eu… Te duci acasă și te întorci duminică.

 

 

 

Sursă foto